Domnul Dinu planificase o tura in Crai pentru parcurgerea crestei in primul week-end din martie. Anul trecut din motive de vreme proasta tura a fost anulata. Anul asta, desi prognozele nu au fost mai imbucuratoare, ne-am hoatarat totusi sa incercam. Pana la urma suntem 12 oameni. Facem doua echipe: echipa 1 condusa de Mihnea (Mihnea&Delia, Stefan, Severus, Dani, Claudiu) si echipa 2 (Dinu&Marlene, Cristi, Lusu, Serghei si eu). Echipa 1 va urca pe la Curmatura pana la Ascutit, urmand sa parcurga Creasta Nordica si in functie de conditiile meteo sa continue si pe Sudica . Planul echipei 2 este sa inceapa cu Creasta Sudica.
Joi pe la 11 jungem la Zarnesti. La Fantana lui Botorog cele doua echipe de despart. Echipa 1 porneste catre Curmatura, tinta celei de a doua echipe fiind refugiul Grind din creasta.
Pe drumul prin Prapastii vremea este primavaratica.


Traversam Cheile Pisicii, iar inainte de Poiana Vladusca vedem creasta complet invaluita in ceata. Dupa ce trecem de Table continuam putin prin padure si o luam in sus catre Grindul de jos (alt. 1620 m). Urcam apoi pe Coltii Gainii in creasta. Aici viscolul ne ia in primire. Observam ca zapada pe creasta e tare si ar fi conditii excelente pentru parcurgerea crestei. Ajungem pe varful La Om (Piscul Baciului) (2244 m)

si dupa aproximativ 200 m intram in refugiul Grind. Ne instalam si incercam sa fixam si sa etansam cat mai bine usa refugiului. Viscolul e tot mai puternic si rafalele de vant transporta zapada in refugiu prin crapatura usii. Daca vremea o tine tot asa e clar ca nu avem nicio sansa sa ne ducem planul la indeplinire.

Trimitem un SMS echipei 1, care ne anunta ca au ajuns si ei in creasta la Ascutit. Vijelia tine toata noaptea. A doua zi dimineata ne confruntam cu laitmotivul care pe mine m-a insotit iarna asta in toate turele: white-out si viscol. In conditiile date ne decidem sa stam o zi in refugiu, iar a doua zi , in functie de cum va fi vremea, sa coboram la Grindul de jos sau sa continuam pe Creasta Sudica. Pe la ora 16.00 aflam din SMS-uri ca se anunta cod galben de ninsoare. De teama ca a doua zi starea zapezii ne va ingreuna si mai mult retragerea ne hotaram sa coboram acum la Grindul de jos. Ne strangem repede rucsacii si la 17.05 parasim refugiul. Pe creasta inaintam greu. E ceata si s-a pus destul de multa zapada. Cornisele formate mascheaza linia crestei; domnul Dinu, care e in fata, face sondari cu pioletul si batul pentru a o gasi. In stanga noastra se rup mai multe cornise. Dupa ce trecem de varful La Om, descataram o mica portiune expusa si coboram pe Coltii Gainii, picior desprins catre est din varful La Om. La ora 18.15 suntem la refugiul Grindul de jos unde petrecem a doua noapte. Transmitem echipei 1 ca maine ne intalnim la Curmatura.

Urcam catre Curmatura pe triunghi rosu, prin Poieni.

Zapada proaspat ninsa e pulver si nu e deloc greu sa spargem urme, asa ca inaintam destul de rapid. Ajunsi la cabana mancam o ciorba si peste 10 minute apar Dani si Claudiu, urmand ca peste un sfert de ora sa apara si restul echipei. Este ora 15.00. Desi initial ne gandisem sa mai stam o noapte la cabana si sa coboram abia duminica, votam toti sa plecam de azi. Vremea e oricum proasta si nu mai are rost sa stam o noapte intr-o anexa neincalzita a cabanei si in galagia chefliilor care urcasera sambata la Curmatura.

Desi "capriciile Craiesei" nu ne-au ingaduit sa parcurgem creasta asa cum ne propusesem, am petrecut trei zile in acest masiv minunat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu